Acasă Timp Liber Festivalul Atelier, o incantare pentru iubitorii de teatru

Festivalul Atelier, o incantare pentru iubitorii de teatru

O manifestare teatrala neconventionala, care-si propune sa semnaleze cele mai noi tendinte in dramaturgia, regia, scenografia, coregrafia si arta actorului secolulului XXI

Teatrul Municipal Baia Mare si Fundatia Liga pentru Teatru au organizat la Baia Mare, in perioada 17-24 iunie 2007, cea de-a XV-a editie (a doua desfasurata la Baia Mare) a Festivalului International de Teatru Atelier.

Festivalul Atelier (desfasurat timp de 13 editii la Sfantu Gheorghe si Sighisoara) a urmarit inca de la prima sa editie (1992) sa creeze un cadru institutionalizat pentru afirmarea formelor noi de expresie teatrala, sa provoace aparitia acestor forme inovatoare si in teatrele de repertoriu, sa stimuleze spiritul de avangarda aflat – s-o recunoastem – in hibernare in ultimele decenii si sa reinnoade o traditie pe care teatrul romanesc a abandonat-o, dat fiind contextul politic nefavorabil pana in 1990, sa creeze o rampa de lansare pentru tinerii artisti interesati de experientele novatoare, sa ofere companiilor particulare posibilitatea de a-si prezenta productiile axate, in principal, pe innoirea limbajului teatral, pe cautarea unor spatii necanonice de reprezentare a textelor dramatice si nu numai. Pe langa unele dintre cele mai bune spectacole romanesti, au fost invitate in Festival spectacole din Elvetia, Franta, Japonia, Canada, Singapore si Moldova.

Hors concours, directorul Festivalului, Radu Macrinici, a programat manifestari culturale „gustate” de publicul larg si de invitatii din bransa: un atelier de coregrafie, unul de critica teatrala si unul de teatru-forum, colocvii si conferinte, lansari de carte, expozitii, portrete in Atelier (dedicate regizorului Victor Ioan Frunza si Teatrului Independent de Garaj si de Curte din Timisoara), colocviul Jarry en Roumanie, consacrat centenarului disparitiei fizice a dramaturgului francez Alfred Jarry, care a inclus o sesiune internationala de comunicari (cu participanti din Franta, Ungaria, Anglia, Canada si Romania) si o microstagiune de spectacole inspirate de opera unuia dintre marii inovatori ai dramaturgiei universale. Concret, cu ce s-au delectat baimarenii in acest final furtunos si fructuos de stagiune teatrala? Cu trei spectacole excelente in regia lui Victor Ioan Frunza: „Istoria comica a doctorului Faust”- prezentat in deschidere -, „Scaunele” si „Visul unei nopti de vara”.

Apoi cu un show bulversant, marca Radu Afrim: „Inimi cicatrizate”. „Bal”, productia Teatrului de Opereta din Bucuresti, a carei protagonista este Beatrice Rancea, a fost alta optiune a organizatorilor. Spicuind si din repertoriul teatral international, mentionam „Misterioasa Doamna din Balonul Renasterii” (Singapore), „Ubu cocotat pe masa” (Canada), „Firul de paianjen” (Japonia), „Povesti de familie” (Moldova) etc. Asteptam inca de pe acum, cu nerabdare, cea de-a XVI-a editie a Festivalului Atelier.

Latest articles

Cum te poate ajuta un arhitect la construirea casei

Dacă plănuiești să îți faci o casă, cu siguranță știi că primul pas este să iei legătura cu un arhitect pentru a-ți face proiectul...

Pregătește-te din timp de Crăciun și cumpără un brad de Crăciun acum

Dacă îți cumperi din timp bradul de Crăciun, previi stresul care apare în perioada aglomerată din lunile noiembrie-decembrie. În acea perioadă, traficul este...

Cum te poate ajuta un venit garantat sa iesi dintr-o perioada financiara dificila

Perioadele financiare dificile nu apar doar din lipsa de munca, ci adesea din lipsa de predictibilitate. Venituri fluctuante, cheltuieli neprevazute, rate sau responsabilitati suplimentare...

Cât de utile sunt site-urile de matrimoniale din România și ce șanse reale oferă pentru o relație serioasă

Relatiile personale au devenit tot mai influentate de modul in care interactionam online. Desi multi prefera inca metodele traditionale de a cunoaste pe cineva,...