Acasă Fashion Adrian Oianu: De ce rochii?

Adrian Oianu: De ce rochii?

Cine a zis ca designerii stiu doar sa deseneze? Adrian Oianu vorbeste, vorbeste bine si fascineaza! Conferinta „De ce rochii” sustinuta de catre designerul roman ce si-a dedicat munca rochiilor si dezvaluirii feminitatii, a fost prilejul prin care l-am intalnit prima data pe Adrian Oianu si am ramas profund impresionata de el ca orator si patosul cu care militeaza pentru descoperirea femeii autentice. Am asistat la o lectie de feminitate predata de catre un barbat !

In spatiul cochet al Galeriei Artmark, Adrian Oianu, intr-o tinuta all-black accesorizata cu o palarie neagra, a vorbit audientei formata exclusiv din femei despre feminitate, eleganta si luxul de a fi vulnerabila.

Intr-un timp in care siguranta de sine este mandatorie pentru caracterul unei femei, Adrian Oianu ne spune ca putem fi la fel de puternice chiar daca alegem o rochie chic in locul pantalonilor cu dunga si a sacoului …

In incursiunea sa prin istoria rochiei, Adrian Oianu a facut referire la rochia lui Audrey Hepburn din Breakfast at Tiffany’s, o emblema a elegantei chiar si dupa atatia ani, si la rochia alba purtata de Marilyn Monroe in The Seven Year Itch (1955) – momente memorabile atat in istoria cinematografiei cat si in cea a modei.

„Mi-ar placea sa aveti numai rochii de la mine, sa deschideti dulapul si sa va vedeti viata in ele.” spune designerul facand o gluma pe seama garderobei unei femei. Imaginati-va ca in partea stanga stau camasile, sacourile, pantalonii de serviciu la care va uitati si va aduceti aminte de dead-line-uri, sedinte si rata la banca, iar in partea dreapta aveti rochiile pe care le-ati purtat in cele mai speciale momente, fie ca a fost o cina romantica, o prima intalnire, escapada la mare, botez sau nunta unei prietene dragi.

Cu fiecare colectie, Adrian Oianu incearca sa gaseasca noi tipare si modalitati prin care sa mai accentueze o noua latura a feminitatii. Designerul spune ca o rochie frumoasa, care ii face cinste unei femei nu este aceea formata dintr-un corset decoltat, nici extrem de mulata sau transparenta oferind tot confortul vizual privitorilor … O rochie ce pune o femeie in valoare este aceea ce lasa interlocutorul sa descopere pas cu pas femeia din spatele rochiei, aceasta piesa vestimentara potentand doar personalitatea femeii.

In ceea ce priveste pretul mai mare al unei rochii de designer, Adrian Oianu este de parere ca raportul pret-calitate-valoare este cel care forteaza infiriparea unei relatii speciale dintre rochie si purtatoarea sa. Designul vestimentar trebuie sa fie accesibil, sa fie vandut cu responsabiliate, avand sarcina de a persuada, de a aduce un argument in plus in formarea unei opinii despre femeia in cauza.

Pentru fiecare colectie Adrian Oianu realizeaza in jur de 30-40 de rochii, cu caracter unicat, pe care le trimite pe catwalk. Inedit este faptul ca rochiile ce poarta semnatura designerului Oianu nu sunt legate de tendinte si nu apartin unui sezon anume, ceea ce le face mult mai valoroase. Un plus de valoare este dat prin realizarea in prima faza a rochiei si apoi a imprimeului, procedeu datorita careia anumite zone cheie din silueta unei femei sunt accentuate. Imprimeul dedicat, tesaturile realizate manual, pliseurile si jocurile de volume sunt alte elemente ce dau un caracter unic rochiilor Adrian Oianu.

Ce face o rochie valoroasa? Experienta l-a invatat pe Oianu ca un mix de elemente contribuie la succesul unei rochii: originalitatea croielii si a imprimeului, autenticitatea, conceptul, contemporaneitatea – intelegandu-se prin aceasta caracterul purtabil, cum imbratiseaza aceasta silueta, texturi, tesaturi si imprimeu, calitate, inovatie, culori si finisaje.

O femeie ce poarta o rochie statement – a nu se citi o rochie sexy – are incredere in ea, nu pune pret pe frumusetea trupului ei pentru ca nu mai simte nevoia sa i se confirme frumusetea trupui ci mai degraba a personalitatii si inteligentei sale. Este o femeie care isi permite sa fie fragila, vulnerabila si seducatoare, alegand aceste stari in mod deliberat, este o femeie ce triaza persoanele cu care vine in contact alegandu-i pe cei ce sunt capabili sa o descopere si sa o aprecieze pentru ceea ce este.

Latest articles

Rutina de beauty in fast-forward

Intr-o lume asa de agitata, timpul alocat machiajului devine din ce in ce mai putin. Dar, ca sa nu renunti la ritualul...

Mini-ghidul sprancenelor perfecte

Atunci cand vine vorba de sprancene, expertii recomanda sa tinem cont proportiile fetei, nicidecum de trenduri. Iar sezonul acesta, sprancenele naturale, groase revin in...

Cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi despre Samsung Galaxy S21, Samsung Galaxy S21+ și Samsung Galaxy S21 Ultra

Dacă vrei să investești într-un telefon Samsung Galaxy din seria S21, este important să cunoști punctele slabe și punctele forte ale fiecărui...

Dinastii la Hollywood – celebritatea se mosteneste

In ceea ce priveste talentul artistic, lucrurile par a fi destul de simple: il ai sau nu. Poti sa deprinzi cunostinte si abilitati, dar...