Muzeul Jucariilor sau cum am cazut iar in ispita la Praga

Praga, ziua a doua. Pe calendar. La mine in cap, prima zi abia, ca pe prima jumate am dormit-o, jumate am umblat ca un zombi prin oras fara directie si habar nu am fost unde am fost si ce am vazut. Ma trezesc, ma rasfat cu o cafea si imi fac planul. Bocanci comfortabili – check. Apa, biscuiti si banane pentru sustenanta – check. Ghid cu harta – check. Si acum sa gasesc un pod sa trec garla asta ca sa ajung la castel.

Gresesc drumul de vreo doua ori pentru ca ma incapatanez sa ma orientez dupa soare si ajung la castel pe cea mai ocolita cale. Ma abtin cu greu sa nu-mi iau bilet si sa pierd toata ziua prin castel, catedrala si muzeele aferente. Ma tin insa de decizia mea initiala de a nu pierde vremea prin muzee. Excursia asta va fi despre oras si oameni nu despre arta si istorie, desi mi-e greu sa nu fac o mie si una de fotografii cu gargui si statui si alte detalii superbe de arhitectura. Imi promit solemn ca data viitoare intru sa vizitez tot ce e de vizitat si apoi fug inapoi spre oras sa scap de puhoaiele de turisti care se busculeaza sa pozeze aceeasi gargui. Am o misiune – sa gasesc un parc.

Dar nu apuc sa ma departez bine de castel ca un afis imi fura ochii. De fapt nu afisul in sine, ci cele 50 de papusi Barbie de pe el – The Toys Museum. 50 Years of Barbie. Stiti cum in desene animate e momentul ala cu ingerasul si dracusorul care dau sfaturi contradictorii? Eu am un pitic mic si tafnos, cu rucsacul in spinare, pregatit de o explorare urbana, care scuipa: „Bleah, Barbie! Si in plus, ai zis ca nu mergem prin muzee azi!”. In partea cealalta e un pitic ceva mai dragut, ca un hobit asa, un pic bleg, care zice cu ochii mari : „Dar… sunt jucarii! Pun pariu ca sunt si ursuleti de plus!”.

Dupa titlul articolului cred ca v-ati prins de cine am ascultat. Si asa am ajuns eu la Muzeul Jucariilor. M-am luat dupa afis si cateva sageti de hartie lipite pe ziduri si am gasit o usita absolut banala intr-o curte interioara inghesuita incat ma intrebam daca nu cumva o sa ajung la cineva in casa din greseala. Ma si vedeam pocnita cu papucii peste ochi de vreun batranel localnic pe care l-am trezit din somn, alergata pe scari cu matura, cu piticii mei cu tot. Usita datea intr-o scara in spirala, ingusta tare. Urcand eu usor panicata, am inceput sa dau peste tot felul de diorame cu jucarioare si am inceput sa ma linistesc un pic. De exemplu aceasta Arca a lui Noe cu tot cu animalute perechi-perechi facuta toata din lemn. 

Cam dupa un etaj si un pic, scara e blocata de o perdea groasa de catifea bleumarin, prafuita tare. Indraznesc sa dau perdeaua la o parte si in sfarsit ajung la ceva ce imi spune clar ca sunt la muzeu. La un birou de lemn de cand lumea si pamantul, vinde bilete o tanti de o varsta incerta cu parul incretit permanent si vopsit la fel de incert, care e clar ca lucreaza aici, cum se zice la noi, „de pe vremea lu’ Ceausescu”. Imi arata lista de preturi scrisa si in cateva limbi pe care le inteleg, din fericire. Ii dau bani ficsi ca sa nu ne incurcam cu ce categorie de bilet vreau si ne multumim reciproc, eu in ceha ei, ea mie in engleza. Amandoua dam ochii peste cap revoltate de pronuntia celeilalte, dar misiune indeplinita, am intrat!

Si la nici doi pasi ma lovesc de ditai manechinul cu Darth Vader. Hopa! Pana acum, dupa intrare si dupa receptie, ma asteptam sa fie un loc uitat de lume care nu si-a mai innoit colectiile de douazeci si ceva de ani. Dar asa imi trebuie daca am prejudecati. Si un pic mai incolo e si Superman! Dar nu pentru  astia am venit, eu vreau sa ajung la jucariile alea de tabla nemtesti de care imi povestea mie tata. Si pornesc incetisor din vitrina in vitrina. Si la fiecare pas imi vine sa zic: „Awww! Ce tare! Ce dragut! Wow!” Dar ma abtin pentru ca am venit singura si ar parea dubios. Dar trimit repede un SMS in Romania sa-mi impartasesc entuziasmul.

In muzeu se gaseste cate ceva pentru toate fanteziile. Vorba aia, „name your poison”. Pentru mine, indragostita de pufosenii, o mie si unul de ursuleti de plus. Toata lumea care intra in incaperea asta, scapa un „Uaaaauuu!” cum da cu ochii de ei. Foarte pe scurt, povestea numelui de Teddy Bear cica ar veni de la Theodore Roosevelt, presedinte al Americii prin anii 1901-1909. Se spune ca plecat la vanatoare fiind, tovarasii sai au prins un urs si l-au legat de un copac pentru a-i lasa lui „onoarea” de a-l ucide insa presedintele a fost revoltat si a refuzat sa omoare animalul lipsit de aparare. Gestul sau a facut furori in presa vremii iar mai tarziu porecla presedintelui a devenit numele ursuletilor de plus pe care ii stim si ii iubim. 

Tot pentru mine, decoratiuni de Craciun din toate vremurile. 

Pentru fetite delicate pasionate de papusi de portelan, o colectie care sigur se va regasi in cateva cosmaruri de-ale mele. Acum sincer, voua nu vi se pare ca astea asteapta un semn sa se rascoale?

Pentru tata, jucariile alea de tabla de care spuneam, care se invarteau si functionau – cu abur! Si tot pentru baieti, motor si locomotive cu abur miniaturale, complet functionale.

Desigur, nu sunt de ratat nici cele cateva vitrine cu trenulete, gari si tot personalul aferent care nu au mai incaput in fotografii.

Ca tot suntem la baieti, desi recunosc ca si eu m-as juca cu asa ceva, jucarii cu surubele si surubelnite, cu roti si rotite zimtate. Din lemn, sau din metal, dupa preferinte. 

Si ca sa terminam cu capitolul pentru baieti, ce ziceti de acest altar cu toate accesoriile pentru acei dintre voi care si-au dorit foarte tare sa se faca popi sau tarcovnici cand erati mici? 

Pentru copii carora le place sa se joace „de-a casa” cu conditia sa aiba degetelele foarte mici sau sa umble cu penseta, cateva camere cu toate dotarile. Preferatele mele, baia cu apa curenta in care chiar puteai trage apa, aceasta mica brutarie cu croissante de lemn cat unghia de la degetul meu mic, bucataria cu lingurite cat un ac de siguranta, dar unul mic. Se pare ca pe vremea aia nu prea se punea problema cu „contine piese care pot fi inghitite”.

Ce parere aveti despre soldateii de plumb? Un pic plictisitori? Aici am gasit zeci de modele de jucarii inspirate de armata si de razboi, majoritatea provenind din perioada Primului Razboi Mondial, dar nu numai. Soldati in lupta, spital militar cu medici, asistente si raniti (!), soldati la inviorarea de dimineata si … martieni! Nu i-ati recunoscut? Sunt cei doi roz cu fustite si baionete. Martieni versiunea 1940. 

Cand eram mica, am avut o ferma cu tot felul de animalute minuscule de la gaini la manji si vitei. S-a pierdut printr-o cutie pe undeva. Ceea ce am vazut aici pe vreo 3 metri patrati e visul copilariei mele. 

Stiati ca la inceputul secolului 20 a avut loc o reforma a jucariilor? Atelierele de jucarii din Dresden, Viena si Cehia au inceput sa colaboreze cu artisti pentru a creea jucarii originale, „cu suflet”, revoltandu-se impotriva productiei industrializate, de masa. Jucariile lor erau predominant din lemn, reprezentand obiecte si personaje de zi cu zi, stilizate, inspirate de miscarile artistice ale vremii. Sustinatorii acestei reforme au fost de asemenea printre cei care au sustinut importanta educatiei artistice in dezvoltarea copiilor si au declarat secolul 20 – Secolul Copilului. 

Am terminat turul si nu am vazut picior de Barbie. Tanti de la intrare intinde un arataror osos drept in sus. Inteleg de aici ca mai e un etaj. Si intr-adevar, aici dau de Barbie. De multa Barbie.

Barbie, draga de ea, in varianta originala din 1959 arata un pic cadaveric din cauza faptului ca pigmentul folosit pe vremea aia s-a decolorat in timp. Pentru pasionati, Barbie ocupa aproape un etaj intreg al muzeului, impreuna cu toate surioarele, prietenele si iubitii ei din diferite epoci. De asemenea, gasim si variantele exclusiv pentru colectionari cu Barbie in blana naturala de nurca si cu Donald Trump in rolul lui Ken, sau chiar pe baietii de la Westlife, in caz ca va intrebati ce s-a mai intamplat cu ei. 

Ultimul loc pe care il vizitez e o vitrina cu ditai firma Star Wars, plina de figurine cu Chewbacca, Luke Skywalker, Darth Vader, adica ta-su, Han Solo et co.. In afara de mine, mai observa cineva cei cativa ofiteri de pe Enterprise rataciti printre stormtrooperi si cavaleri Jedi? Ca pana la urma Star Wars, Star Trek tot una e, nu ? 

La iesire, mi-e clar ca am facut bine sa intru. Hobitul bleg e in al noualea cer. Piticul tafnos bombane, ca asta face el cel mai bine, dar ii fuge gandul melancolic la vitrina aia cu surubele si surubelnite. Eu mi-am fericit sufletul cu o aproape o ora de copilarie.

Desi nu sta extraordinar de bine cand vine vorba de colectii mai moderne pentru ca sare de la jucarii rusesti din anii 60 la figurine cu Hulk si Spiderman din anii 2000, desi jucariile stau in vitrinele alea ca animalele impaiate din laboratorul de biologie de la liceu, desi in toate fotografiile apare si fantoma mea reflectata in aceleasi vitrine, Muzeul Jucariilor e musai de vazut pentru copiii mari si nostalgici si pentru copiii lor curiosi. Recomand insa mare grija la vitrina cu papusile de portelan. Va spun eu ca pun ceva la cale!