Acasă Timp Liber Praga – orasul care e prea frumos (pentru a fi adevarat)

Praga – orasul care e prea frumos (pentru a fi adevarat)

Din 2005 și pana in 2012 am vizitat Praga de 8 ori. Nu am trecut prin ea cu mașina, in drum spre o destinație anume, nu a fost o simpla destinație de city-break și nici nu a fost o escala mai lunga intre avioane. Fiecare dintre cele 8 intalniri cu orașul asta a fost gandita indelung, planificata ca obiective și perioade – cel puțin 2 saptamani de fiecare data. Astfel, un apartament frumos și luminos din Palackeho Namesti a ajuns cea de-a doua mea casa și refugiul dupa perioadele agitate din restul anului, iar amintirile pe care le am de acolo, unele dintre cele mai dragi.

Așa ca daca acum traiesc din amintiri, Ioana m-a indemnat sa le scriu aici, ca ajutor pentru toți cei dintre voi care nu stiți inca ce fabuloasa va fi relația pe care sunteți pe cale sa o incepeți cu Praga, atunci cand va cumparați biletul de avion sau de tren. Am scris așadar mai jos 21 dintre lucrurile pe care trebuie sa le știti despre Praga, inainte sa puneți piciorul in aeroportul Vaclav Havel sau in gara Praha Hlavi Nadrazi. 

1. Majoritatea trotuarelor/drumurilor din oras sunt pavate cu piatra cubica, așa ca orice incalțaminte cu talpa subțire va va face un deserviciu major picioarelor, iar incalțamintea cu toc subțire va avea de suferit major. Pentru ca Praga e un oraș care se vede la picior.

2. Cu toate acestea, sistemul public de transport al orașului este unul dintre cele mai bune din lume – programul poate fi consultat pe www.dpp.cz, inclusiv pentru indicații de trasee intre obiective, iar tramvaiele și metrourile se succed rapid și la ora programata, fara excepții. Daca stați mai mult de 10 zile, e indicat sa va luați un abonament lunar, care costa 670 Kc (aproximativ 25 de euro), comparativ cu 24 Kc calatoria de 30 min și 32 Kc cea de 90 de min. Credeți-ma, dupa o zi intreaga de batut orașul la picior, sa iei tramvaiul spre casa e o binecuvantare. Atenție insa, biletele se iau mereu de la automatele din stațiile de metrou, pentru ca in cele de autobuz/tramvaie nu prea exista, iar monedele sau cardurile sunt metodele preferate de plata.

3. Daca vreți sa schimbați euro in coroane acolo, fara a scoate direct de la ATM, sunt de preferat cursurile valutare ale arabilor (pe strada Nekazanka langa Na Prikope / stația de metrou Mustek, de exemplu, se gasesc mai multe puncte de schimb – ex) pentru ca se pot negocia la sume mai mari și pentru ca romancele, fiind niște femei frumoase și pe placul lor, pot zambi și astfel obține un curs mai bun. Un curs foarte bun se invarte in limita 24,5 – 25 Kc pentru 1 EUR.

4. Praga e orașul berii, ața ca vizitați cat mai multe berarii și nu neaparat cele din centrul vechi, la Staromeska Namesti, unde și prețurile sunt pe masura. O modalitate mai boema de a bea bere este sa urcați in parcul Letna, la gradina de vara, unde puteți lua bere de la chioșcul de la intrare și apoi sta la una din mesele cu priveliște deasupra orașului – e extrem de frumos la apusul soarelui. Și daca tot sunteți in zona, nu uitați sa treceți pe la metronomul din Letna, un monument ridicat dupa caderea comunismului pe ruinele celui mai mare grup statuar din Europa dedicat lui Stalin din anii ‘50.

5. Vorbind despre bauturile locale, Becherovka e probabil cea mai cunoscuta, dar și cea mai ciudata la gust – cine obișnuia sa primeasca sirop de tuse din plante atunci cand era mic va intelege. Nu sunt atat de multe absinterii pe cat te-ai aștepta dar orașul e plin de locuri unde se pot bea cocktailuri excelente, cele mai multe pe baza de rom și whiskey – un exemplu foarte bun e La Casa de la Havana Vieja, unde seara se canta și muzica live, iar barmanii iți personalizeaza bauturile in funcție de ce-ți place sau cum te simți in acel moment.

6. Daca stai mai multa vreme pe acolo și te-ai saturat de mancarurile gen varza cu rața, supa de usturoi, ciolanul fiert in bere sau klobasa (carnații) din piața Vaclavske, poți urmari recomandarile unui american la Praga, pe numele lui Brewsta, care scrie pentru site-ul expaților și care viziteaza atat locante cu iz local, cat și pe cele internaționale, din postura vizitatorului cu gusturi mai diverse decat un ceh.

7. Cele mai frumoase și personale suveniruri pe care le poți oferi nu cred ca se gasesc la magazinele de suveniruri, care abunda in magneți de frigider, deschizatoare de sticle, tricouri cu “Good girls go to Heaven, bad girls go to Prague” sau, varianta masculina, “Czech me out!”. In schimb sunt tot felul de magazine ascunse pe straduțe, care vand margele cehești, moldavit (piatra de culoare verde inchis care s-a format in urma prabușirii unui meteorit acum multa vreme, in regiunea Boemiei), semne de carte cu ilustrațiile lui Albert Mucha sau chiar obiecte de ceramica sau lut din sudul Boemiei, care seamana cu obiectele de la Horezu. Și oricand poți folosi lumina extraordinara de la apus pentru a face niște fotografii cu castelul sau podul Carol, pentru a le tipari apoi acasa și a le darui sub forma de carți poștale.

8. Unul dintre cele mai frumoase locuri din oraș este dealul Petrin, pe care se urca fie pe jos, fie cu funicularul din stația Ujezd (cu un bilet normal de transport, de 30 de minute). Sunt mai multe opțiuni de petrecut timpul acolo – fie vizita, pe seara, la Observatorul Petrin (atenție, doamna de la bilete nu vorbește engleza dar ghizii da, deci cereți cu unul dintre ei daca vreți detalii despre vizita), fie parcul de dupa zidul cetații, fie drumul care serpuiește spre castel și care iese mai intai la Manastirea Strahov – priveliștea de pe drumul asta e minunata și trece printr-o livada de cireși, musai loc de mers pe timp de primavara. Și mai e un loc foarte frumos pe Petrin – gradina de trandafiri, unul dintre cele mai liniștite locuri in care poți sta sa citești sau pur și simplu sa admiri cerul.

9. Cateva expresii musai de invațat, ca sa imbunezi oamenii din serviciile cehești. Care, apropo, lasa de dorit sau sunt cel mult acceptabile. Iar intotdeauna, la final, nota de plata va fi in ceha, cu excepția inscripției tiparite sau adaugata de mana – “Tips/services are not included”a. Buna ziua – Dobry den sau mai familiarul Ahoj! (j se citeste i)b. Mulțumesc – Diky (sau merci frumos = diky moc / c in limba ceha se citește tz)c. La revedere – Nashledano (h-ul e puțin mut)d. Va rog / cu placere – Prosim

10. Ca sa ajungi acolo cu avionul, singura linie aeriana care zboara fara escale este cea naționala, adica Czech Airlines. In general, tarifele lor nu coboara sub 200 de euro, oricare ar fi perioada. Totuși, in fiecare miercuri seara, de la 19.00 la 22.00, au bilete la prețuri mai mici catre diferite destinații, și din cand in cand și pentru traseul București – Praga, pentru 120-150 euro. De banii aștia nu va așteptați la ceva mai mult de o punguța de biscuiți dulci sau sarați la bordul avionului, așa ca fie faceți provizii, fie cumparați de la fața locului și altceva. Alternativa este Lufthansa, cu escala in Munchen sau Frankfurt. Sau puteți zbura cu Austrian Airlines la Viena pentru aproximativ 90 de euro, cand sunt oferte, și de acolo pana la Praga, cu trenul sau cu autocarul, dați aproximativ 20 de euro pentru un drum de maximum 5 ore.

Update – Și TAROM a introdus din octombrie 2013 curse saptamanale spre Praga, din București și din Cluj, cu prețuri variind intre 99 euro (la oferta) și 180 euro.

11. Din tot ce am experimentat pana acum, toamna e cea mai buna perioada de vizitare a orașului, mai ales la mijloc de octombrie. Lumina e fantastica, temperatura buna de un singur rand de haine in timpul zilei și 2 straturi mai pe seara, iar orașul e cu totul galben de la venirea toamnei și nu e plin de turiști ca in vara. E un soi de Barcelona in noiembrie, daca știți ce vreau sa zic. Iarna e crunt de frig, cu multe zile sub zero grade și  un vant care te spulbera, mai ales daca vrei sa faci o plimbare pe marginea Valtavei; vara nu e foarte cald, dar orașul e extrem de plin, iar primavara e inca frig, dar frumos mai ales in zona de parcuri.

12. Sunt multe materiale despre locurile pe care nu trebuie sa le ratezi in Praga, multe ghiduri online și tiparite despre ce trebuie sa faci și ce nu. Cea mai buna interacțiune cu un oraș insa tind sa cred ca este turul gratuit cu ghid. Gratuit doar ca idee, pentru ca la final nu o sa poți pleca fara sa lași nimic celui care ți-a explicat timp de cateva ore detalii de arhitectura, istorie și antropologie, intr-un mediu extrem de relaxat. Exemple de tururi gratuite prin Praga – aici

13. Praga e un oraș foarte intins, raspandit pe numeroase dealuri, printre palcuri de padure. Și in ciuda gradului mare de urbanizare, la 20 de minute de mers cu tramvaiul din orașul vechi, și apoi inca pe atat pe jos, ajungi in Prokopske udoli, o rezervație naturala care seamana cu un canion acoperit de padure. In acea vale foarte lunga și extrem de frumoasa se pot face plimbari pe jos sau cu bicicleta, pentru ca este construita o mica șoșea, iar daca te plictisești sau obosești la un moment dat, nu trebuie decat sa faci stanga sau dreapta, in funcție de sensul din care vii, și sa ieși la civilizație, la metrou.

14. Este destul de ușor sa te deplasezi din Praga in orașele mari apropiate, atat in cele din Cehia, cat și in cele din alte țari, pentru ca transportul public este destul de bine pus la punct. In ultimii ani am vizitat Karlovy Vary, Cesky Krumlov, Cesky Budovice, Kutna Hora și inca niște castele ale caror nume s-au cam pierdut in timp, din pacate, dar și Viena (la 5 ore distanța), Dresda (la 2 ore), Berlin (la 4 ore), Wroclaw (5 ore) etc. Țara este plina de castele și palate, majoritatea facand parte din patrimoniul UNESCO, așa ca, preț de un drum de cateva ore cu trenul sau autocarul, poți ajunge sa vezi cel puțin 2-3 astfel de locuri intr-o singura vizita.

15. Cehii sunt extrem de pasionați de hochei, așa ca pe strada mai mereu vezi copii mergand la antrenamente sau adulți la meciul obișnuit de weekend, cam cum e in alte țari cu meciul de fotbal. Campionatul de hochei poate fi o destinație foarte interesanta, daca prindeți un derby intre echivalentele de hochei ale Steaua și Dinamo, meciurile jucandu-se pe Arena O2, care se transforma cand in teren de hochei, cand in concert venue pentru artiști internaționali.

16. Praga adapostește monumente importante pentru istoria cehilor. Monumente ciudate. Monumente neințelese. Monumente folosite de locuitorii orașului in viața de zi cu zi, așa ca luați-va cateva minute in plus sa stați in zona, ca sa ințelegeți rolul lor in societate.

17. In Praga, muzica este peste tot, probabil de la Dvorak citire. Pe podul Carol, cu trupa care canta la obiecte improvizate din day to day life, in cluburile in care se țin jam sessions, in cluburile de karaoke (cu muzica și versurile originale, dar și cu versurile in ceha – un deliciu!), in pub-urile in care se canta live, pe strazi in timpul festivalurilor (sau și in afara lor), muzica este peste tot.

18. Lanțul de restaurante Grosetto. Fie Grosetto Marina, pe barca de langa parcul Carol, fie orice restaurant din cadrul lanțului. Mancare extrem de gustoasa, peisaj incredibil mai ales la apus, cu vedere la castel. Atat am avut de zis.

19. Locul de plimbare sau de ieșit la iarba al praghezilor este langa gradina zoologica, in ceea ce se numește gradina botanica, care este insa doar un parc mai intins. Gradina zoologica este amenajata sub forma unui parc, așa ca e mai degraba o plimbare printre animale, decat o plimbare pe la cuști, ca de obicei. Se ajunge cu un autobuz special dintr-una din garile orașului (Nadrazi Holesovice) și se poate vizita palatul Trojska daca tot sunteți in zona, aflat pe un deal plin de vița de vie (numai bun de vizitat toamna, la festivalul mustului)

20. Muzeul Lobkowicz – cel mai bine gandit muzeu din toate cele pe care le-am vazut pana acum, pe oriunde pe unde am ajuns. Implicarea personala a celor din familia care deține muzeul in prezentarea istoriei locului și a artefactelor din muzeu a facut diferența in experiența de aproape 4 ore din cazul vizitei acolo. Detalii aici

Și #21, in loc de incheiere – Praga e supranumit orașul de aur. Urcați inainte de apus in Hrad sau pe Petrin sau in gradina Riegrovy Sady sau chiar Letna ori Strahov și veți ințelege motivul. Orașul parca are acoperiș de aur pe-nserat, ocazie buna sa bagați un instagram.

Latest articles

Cum sa ingrijesti unghiile dupa manichiura cu gel

Unghiile cu gel sunt alternativa pentru acele femei care isi doresc ceva diferit sau pur si simplu vor sa aiba unghii mai lungi. Acest sistem este de...

Cele mai frumoase locuri pentru prima intalnire in Cluj

Intr-o lume moderna, tehnologica si aglomerata, intalnirile romantice au capatat o noua dimensiune. Daca si tu te afli in cautarea unei potentiale perechi sau...

Batoane proteice fara zahar – iata ce beneficii aduc acestea unei diete

Zaharul este inamicul principal al greutatii perfecte, acesta contribuind la luarea in greutate – lucru pe care oricine il stie. Astfel, atunci cand urmezi...

Idei de tatuaje minimaliste de familie

Familia este unul dintre cele mai importante simboluri din societatea noastra si poate fi laudata, recunoscuta si amintita printr-un tatuaj. Aceste tipuri de design incearca...