Stigmatizarea sanatatii mintale

Te-ai gandit vreodata de cate ori intr-o saptamana auzim sau facem comentarii, intamplator sau in gluma, despre sanatatea mintala a oamenilor? „Ca sa fac asa ceva ar trebui sa fiu bolnav”, „Esti psiholog/psihiatru”, „Sora ta e nebuna”… Sunt comentarii pe care le facem inocent, fara a le da importanta si multe uneori s-ar putea sa nu o aiba.

Cu toate acestea, de multe alte ori aceste comentarii pot avea un efect mult mai toxic decat ne imaginam la prima vedere, deoarece proiecteaza o imagine gresita a problemelor psihologice . O imagine conform careia exista anumite comportamente sau, mai rau, oameni, care pot fi catalogati drept „nebuni” sau „bolnavi”, care sunt de neinteles, care nu sunt guvernati de aceleasi reguli ca si altii si de care este mai bine sa se distanteze tu. Dupa cum se explica in cartea recomandata „Inbunimam?”, aceasta linie de demarcatie dintre normalitate si nebunie nu este doar fictiva , ci doar contribuie la nelinisterea celor care ne aflam pe oricare dintre cele doua laturi imaginare ale ei.

Ce este stigmatizarea sanatatii mintale?

Cuvantul „stigmat” provine din limba greaca si initial se referea la o marca negativa care nu poate fi stearsa, cum ar fi o intepatura sau, mai tarziu, marca de fier incins folosit pentru a deosebi criminalii sau sclavii. In prezent este folosit frecvent in sens metaforic cu referire la grupuri de persoane care sufera un anumit tip de discriminare. In functie de momentul istoric si cultural, diferite grupuri de oameni au fost supuse acestui stigmat (ex. grupuri religioase, rase, orientari sexuale…). In acest articol ne vom concentra asupra stigmatizarii suferite in prezent de persoanele care au un anumit tip de problema psihologica .

Putem defini stigmatul din cele trei componente ale sale:

• Stereotipuri negative: mituri sau credinte neverificate care simplifica si reduc realitatea.

• Prejudecati: atitudini emotionale de distantare sociala rezultate din stereotipuri anterioare.

• Discriminare: tratament diferentiat primit de persoanele din acest grup fata de restul.

Aceste trei componente sunt legate ca o profetie auto-implinita : opiniile mele negative despre un grup vor genera o respingere care ma face mai probabil sa-i discriminez (de exemplu, sa nu le ofer un loc de munca). Aceasta discriminare, la randul ei, va impiedica integrarea si perfectionarea acestor oameni, va perpetua ignoranta mea despre ei si, prin urmare, stereotipul care a dat nastere situatiei se va mentine si chiar va creste in timp.

Mituri despre problemele psihologice

Iata cateva dintre cele mai comune stereotipuri despre persoanele cu probleme psihologice:

• Sunt violenti sau agresivi: Acesta este unul dintre cele mai daunatoare si raspandite stereotipuri, si afecteaza in special problemele considerate mai grave (de exemplu, schizofrenia sau tulburarea bipolara) si care sunt, de asemenea, cele mai necunoscute si cele pe care de obicei avem mai multe idei gresite.

In ciuda relatiei care este adesea proiectata in mass-media intre episoadele sporadice de violenta si problemele psihologice ale protagonistilor ei, studiile epidemiologice nu confirma aceasta relatie intre problemele psihologice si violenta . In plus, ceea ce deseori nu se spune este ca persoanele cu probleme psihologice se ranesc mai des decat altii si ca, de fapt, sunt adesea victime ale violentei altora si nu ale agresorilor.

• Sunt slabi sau lipsiti de vointa: Acest mit este de obicei aplicat in special la probleme precum anxietatea, depresia sau problemele de comportament alimentar (anorexie, bulimie, obezitate…). Totusi, exista tot mai multe dovezi care pun la indoiala rolul asa-zisei „putere de vointa” si atrag atentia asupra altor factori precum mediul in care traim, obiceiurile, informatiile disponibile, reactia celor din jurul nostru etc. Atribuirea problemelor psihologice unei presupuse slabiciuni de caracter, pe langa faptul ca nu ajuta la rezolvarea problemei, duce la invinovatirea persoanei care o are.

• Ele nu pot fi vindecate sau recuperate: Acest mit, promovat din pacate de multi „profesionisti” in domeniul sanatatii mintale, este extrem de deznadajduit pentru persoana cu probleme psihologice, care conceptualizand problema lor ca fiind cronica si netratabila va avea mai putina motivatie sa caute ajutor pentru a o rezolva. Din fericire, acest mit este fals si astazi exista tratamente psihologice eficiente pentru majoritatea problemelor, iar tratamentul potrivit poate genera imbunatatiri semnificative si de durata in timp.

• Etichetati toti membrii grupului ca si cum ar fi la fel: desi termenii psihiatrici (de exemplu, depresie, schizofrenie…) au fost creati pentru a facilita comunicarea dintre profesionisti si cercetare, din pacate, utilizarea lor a devenit populara si ii folosim pe o zilnic, fara sa stim cu adevarat la ce ne referim. Aceste etichete ne determina sa atribuim unor persoane specifice caracteristici ale unui grup ipotetic caruia se presupune ca ei „apartin”, facand greseli cu mare siguranta, deoarece doua persoane cu aceeasi eticheta pot fi foarte diferite.. In plus, aceste etichete ajung sa fie cu adevarat daunatoare, intrucat ne conduc la rationament circular: sunt trist pentru ca am depresie si spun ca am depresie pentru ca sunt trist. Acest mod de a intelege problemele psihologice, departe de a ne apropia de rezolvarea lor, ne paralizeaza.

• Originea problemelor psihologice este parentingul deficitar: Desi este adevarat ca parintii si primii ani de viata sunt importanti in dezvoltarea oamenilor si in invatarea multor comportamente, trebuie sa intelegem ca mecanismele de invatare de-a lungul vietii sunt foarte complexe si sunt influentata de factori foarte diversi si interrelationati, asa ca nu este corect sau corect sa atribuiti parintilor toata responsabilitatea pentru problemele psihologice. Din fericire, fiintele umane pot invata si se pot schimba de-a lungul vietii.

Acest mit este deosebit de daunator in masura in care ii umple pe parinti de teama si angoasa: o fac bine? Ii provoc traume copilului meu? Daca gresesc? Sunt ei vina mea? Ca urmare a acestor anxietati, unii parinti experimenteaza sentimente semnificative de vinovatie, care le ingreuneaza sa se tina de indrumarile lor educationale. De multe alte ori, ei experimenteaza cresterea copiilor lor ca pe un curs de obstacole stresant in care esecul este interzis. Si, din pacate, in aceste circumstante, a cere ajutor profesional pare uneori o modalitate de a rata un obstacol, in loc de ceea ce este cu adevarat: o modalitate legitima si responsabila de a-l depasi.

Ce consecinte are stigmatizarea?

Stigmatul genereaza consecinte obiective , precum privarea de anumite drepturi sau excluziunea sociala, precum si subiective , ca urmare a internalizarii de catre persoana care o sufera a stereotipurilor si a prejudecatilor, ceea ce o duce la autodiscriminare, la indoiala capacitatilor lor, la sa se simta vinovati si sa se izoleze social, cu impactul pe care acest lucru il poate avea asupra integrarii lor sociale, stimei de sine etc.

Ca o consecinta a tuturor acestora, persoanele cu probleme psihologice trebuie sa se confrunte cu o dubla problema : efectele derivate din dificultatile psihologice in sine si efectele stigmatizarii. Paradoxal, problemele psihologice propriu-zise sunt de obicei episodice si tratabile; in schimb, efectele stigmatului sunt mai permanente si mai complexe . In acest fel, stigmatizarea este una dintre principalele bariere (daca nu si cea principala) pe care trebuie sa le depaseasca persoanele cu probleme psihologice si profesionistii care le ingrijesc pentru a le rezolva.

Ca urmare a ignorantei generate de stereotipuri, vorbirea despre probleme psihologice devine un subiect tabu , lucru despre care nu se vorbeste in spatiile publice intr-un mod nestigmatizat. Acest lucru genereaza sentimente de rusine si vinovatie la persoana cu probleme psihologice, mentine ignoranta si, prin urmare, perpetueaza stigmatizarea. Acest stigmat ajunge sa afecteze si membrii familiei si profesionistii care au grija de acesti oameni, de parca ar fi fost cumva „infectati”.

Cum putem evita hranirea acestui stigmat?

1. Fii informat: Cantitatea de informatii care ne inconjoara despre Psihologie si „tulburari mintale” este pe atat de mare, pe atat de eronata si plina de mituri deja aruncate de stiinta. Prin urmare, a avea o opinie informata este cel mai bun mod de a incepe. Pentru aceasta, va recomandam cartea „Innebunim?” in care autorul sau explica intr-un mod simplu si distractiv cele mai frecvente probleme psihologice intr-un mod care te va ajuta sa le vezi ca pe ceva mai natural si mai putin misterios sau periculos.

2. Ai grija de ceea ce nu stii: de multe ori auzim povesti care ne atrag atentia asupra comportamentelor foarte ciudate, alarmante, rauvoitoare pe care le-au avut alti oameni, ceva care ne lasa ingroziti si revoltati. Cu toate acestea, majoritatea circumstantelor care inconjoara situatia ne sunt aproape intotdeauna necunoscute. Probabil ca daca am avea toate datele, comportamentul acestor oameni ar fi mult mai putin surprinzator si mai de inteles. Asa ca, inainte de a judeca, este mai bine sa ne intrebam „Care va fi piesa puzzle-ului care imi lipseste?” si opreste-ne acolo rationamentul.

3. Filmele sunt filme: ​​Filmele si serialele folosesc tot mai mult personaje cu presupuse probleme psihologice pentru a genera scenarii mai atragatoare pentru spectatori si pentru a capta mai multa audienta. Trebuie sa ne amintim ca scopul fictiunii este de a distra si nu de a informa, asa ca imaginea pe care o proiecteaza nu este intotdeauna realista sau corecta.

4. Fiti atenti la comentariile pe care le faceti si pe care le auziti: asa cum spuneam la inceput, intr-un mod inocent si neglijent, facem continuu aluzie la caracteristici psihologice care, pe langa faptul ca sunt neinformate, pot fi daunatoare. A fi atenti la limbajul nostru si a prelua acele comentarii mici, dar omniprezente, ne va ajuta sa cream un climat mai putin stigmatizator si mai sanatos in jurul nostru. De exemplu, in loc de „Ti-ai pierdut mintile” am putea spune „Sunt surprins ca reactionezi in acest fel” sau „Acest subiect trebuie sa te fi afectat foarte mult pentru a avea o reactie atat de intensa”. In loc de „Doar un nebun ar proceda asa”, ne putem gandi „Ce circumstante extreme ar putea determina pe cineva sa se comporte asa?” Sau pur si simplu”

5. Gandeste-te la situatie si la oamenii din jurul tau: desigur, un context informal de bauturi nu este acelasi lucru cu o intalnire de lucru sau un comentariu pe retelele de socializare. Dar, pe langa situatie, poate fi indicat sa ne oprim o secunda inainte de a face acel comentariu potential daunator pentru a ne gandi cine este interlocutorul nostru si efectul pe care il poate avea, desi astazi multi oameni sufera de aceste probleme in tacere, asa ca putem fi ranit fara sa stie. Acest lucru este deosebit de important atunci cand in jurul nostru sunt copii si adolescenti, care vor avea mai multe dificultati in a pune comentariul nostru in perspectiva sa corecta, astfel incat au mai multe sanse sa fie victime ale acestui stigmat.